Adevăratul motiv pentru care au divorțat părinții Giuliei Nahmany

02.04.2014

Și-au spus adio după 35 de ani de căsnicie, iar decizia de separare a părinților ei a dărâmat-o pe Giulia Nahmany. Problemele în familia creatoarei de bijuterii au început în urmă cu patru ani și tot atunci mariajul s-a destrămat. De atunci a început o luptă aprigă pentru avere, care continuă și în prezent.   

giulia nahmany

Invitată în emisiunea Click!, difuzată în fiecare zi de luni până vineri de la ora 22.30 la Prima Tv, jurnalista Anca Bejan a dezvăluit adevăratul motiv pentru care părinții Giuliei Nahmany  au luat decizia care a șocat pe toată lumea.

"Giulia tot timpul vorbea despre familia ei frumoasă și unită. Problemele au început de prin 2009-2010, iar după nunta ei a venit și vestea că cei doi divorțează. Mama Giuliei a fost practic pusă în fața faptului împlinit, deși între ea și soțul ei mai avuseseră, inevitabil,  loc mici discuții.

Giulia a înțeles suferința mamei ei ca femeie, a făcut front comun cu ea. Fratele ei s-a aliat cu tatăl lor.

A fost dureros. Itshak Nahmany a divorțat pentru că și-a găsit pe altcineva. Giulia nu a negat niciodată că acesta a fost motivul, ba chiar a lăsat să se înțeleagă că în familia ei au dispărut încrederea și loialitatea", a spus Anca Bejan.

 anca bejan

 După divorț, mama Giuliei a revenit la numele de fată, Daniela Drapel, însă liniștea a dispărut definitiv.

Au urmat procese lungi, pe măsura averii făcute de cei doi soți evrei. Giulia și mama sa Daniela au cerut la partaj 15 imobile din Capitală, un apartament în Constanța și unul în Tecuci, o mașină de lux și aproximativ 500.000 de euro. Ulterior, au fost adăugate două apartamente și 300 de obiecte de artă în valoare de peste cinci milioane de euro (obiecte de mobilier, ceasuri, statuete și tablouri semnate de Nicolae Grigorescu, Picasso și Edgar Degas). 

Acum, la averea de multe milioane de euro a lui Itshak Nahmany s-a adăugat și domeniul Știrbey din Dărmănești, județul Bacău. Pe palat și pe parcul de 12,5 ha, evreul a plătit vinerea trecută suma de 400.000 de euro.(sursa:Click.ro)

 

 

Giulia Nahmany a trecut prin drama vieții ei când a luat pastile de slãbit: "Era sã fac stop cardiac, nu recomand la nimeni"

06.12.2012

Blondina își aduce aminte cu durere în glas de perioada în care și-a dorit foarte tare să slăbească și a apelat la pastilele de slăbit.

Giulia Nahmany

"Eu pot să fiu deja medic în nutriție. Am ținut foarte multe regimuri, însă cea mai grea experiență a fost acum trei ani, când am slăbit foarte mult și aveam cu 15 kilograme mai puțin decât acum", a povestit Giulia.

Vedeta nu recomandă la nimeni să ia astfel de pastile: "Este absolut îngrozitor, îți taie pofta de mâncare, te fac să fii cucu și este foarte greu pentru că începi să ai amețeli.

Eram la o emisiune și simțeam că efectiv leșin, era să fac stop cardiac".

Nahmany a precizat că pastilele de slăbit conțin amfetamine, sunt foarte nocive și avertizează toate femeile să nu ia așa ceva.

"În prezent, mă bazez doar pe regimul alimentar, iar acum țin unul foarte greu.

Pește, salată, pește, salată, doar atât mănânc și dacă simt că o să leșin, mănânc o banană. Plus de asta, mă duc și la sală", a povestit Giulia la Poveștiri Adevărate.

"Nu știu cum rezist, dar mai iau niște suplimente de plante și trebuie să am forță pentru familia mea. Nici roșii nu am voie să mănânc, doar legume verzi.

Momentan am slăbit 5 kilograme, dar mai trebuie să dau jos 8, 9", a conluzionat blondina.(sursa:cancan)

Giulia Nahmany a nãscut!

28.06.2012

Giulia Nahmany a adus pe lume cel de-al doilea copil al ei. Vedeta a născut tot o fetiță.

giulia nahmanySurse au dezvăluit pentru CANCAN că Giulia Nahmany a născut. Vedeta mai are o fetiță de numai doi anișori.

Într-un interviu acordat recent emisiunii D-Paparazzi, Giulia Nahmany a povestit că vrea să nască tot în Israel, unde a devenit mămică și pentru prima oară.

Vedeta de televiziune a avut mare grijă de sănătatea ei și a fetiței pe parcursul sarcinii. Ea a făcut mult înot și nu s-a mai îngrășat 40 de kilograme ca data trecută.

"Nu m-am gândit să nasc în apă, prefer să nasc la spital. La sarcina precedentă parcă eram la clocit. Mâncam și stăteam. Am luat 40 de kilograme", a spus ea.(sursa:cancan)

Giulia Nahmany, însãrcinatã în 6 luni. Va avea încã o fetitã!

29.02.2012

Fosta prezentatoare a postului public de televiziune, Giulia Nahmany se pregătește să devină mămică pentru a doua oară.

giulia nahmanyVedeta, care mai are o fetiță, este însărcinată în șase luni și abia așteaptă să-și țină în brațe și al doilea bebeluș.

Giulia Nahamy s-a bucurat foarte mult când a aflat că va avea încă un bebeluș, însă doctorul i-a stricat pe jumătate vestea cea mare, anunțând-o că nu va avea un băiat, așa cum își dorea ea

"M-am bucurat foarte mult când am aflat. Mie îmi plac foarte mult copiii. Am intrat în luna a șasea. Eram convinsă că o să am un băiat și când m-am dus la doctor ultima dată, a spus că o sa fie încă o fetiță", a spus Giulia la "Acces Direct".

Primul copil al vedetei, Caroline, are deja 1 an și 4 luni și deși nu conștientizează că va avea o surioară, înțelege că vor avea loc câteva schimbări. "Și cea mică se bucură și mereu mă lovește în abdomen și zice bebe".

Micuța se va naște la o clinică din Israel, așa cum s-a întâmplat și cu surioara ei mai mare.(sursa:libertatea)

Giulia Nahmany i-a tãiat moțul fiicei sale. Aflã ce a ales micuța de pe tavã!

24.11.2011

Caroline, fetița prezentatoarei TV Giulia Nahmany, a împlinit un an și a avut parte de o petrecere ca-n poveste.

giulia nahmany si carolinePetrecerea a avut loc în Israel, în orașul Tel Avi, unde locuiesc Giulia și soțul ei, iar la eveniment au participat prietenii apropiați.

Micuța a primit numeroase cadouri, dar cel mai impresionant a fost totul de 2 etaje, cu Hello Kitty, care este personajul preferat al fetiței.

"I-am tăiat și moțul, iar Carolin a ales de pe tăviță oglinda, rujul și o carte roz care se numește 'Vreau să fiu VIP'. Deci, cred că știm ce va ajunge fiica mea", a declarat Giulia, miercuri, în emisiunea "Poveștiri de noapte", de la Acasă TV.(sursa:libertatea)

Giulia Nahmany lansează bijuterii din cristale Swarovski

10.10.2011

Giulia Nahmany își lărgește sfera de activitate și, după Academia de Machiaj, deschide o nouă afacere, destinată tot domeniului frumuseții.

Giulia va lansa mâine seară, în cadrul unui eveniment exclusivist, prima ei linie de bijuterii bogate în cristale Swarovski, realizate manual, după indicațiile ei, de meșteșugari iscusiți din Israel.

giulia nahmanyLinia de bijuterii include brățări, inele, coliere și cercei glamour. Sunt șapte colecții diferite: Cleopatra, reprezentată de o multitudine coloristică a cristalelor, colecția Crystal, din cristale incolore, Champagne, în care se regăsesc doar piese în culoarea piersicii, colecția Onyx, doar din pietre negre, coleția Ametist, în care a folosit doar pietre mov, colecția Turcoaz cu pietre turcoaz și o linie de accesorii din piele.

"Am ales să lansez șapte colecții simultan pentru ca șapte este numărul lui Dumnezu, în care eu cred cu tărie.

Colecțiile mele de bijuterii exprimă eleganța și rafinamentul într-un mod accesibil oricărei femei.

giulia nahmanySunt un mod de a onora femeia, de a o pune în valoare. În orice femeie se ascunde o Cleopatra, o prințesă, o regină, fiecare femeie are frumosul ei iar colecțiile mele de bijuterii au scopul de scoate la suprafață trăsăturile regale din fiecare", declară Giulia.

Linia de bijuterii Giulia Nahmany va fi lansată mâine seară, la Aristocrat Events Hall, în prezența mai multor reprezentanți din showbiz, oameni de afaceri și ambasadori. Giulia își va face o apariție extravagantă, purtând o rochie comandată din Israel.(sursa:libertatea)

Giulia Nahmany revine in muzica alaturi de Adi de la Akcent

29.06.2011

Evenimentele mondene par sa capete o noua fata, mai exact una caritabila. Giulia Nahmany a fost prezenta de curand la un astfel de eveniment, la realizarea caruia a contribuit prin donatii consistente cat si prin asigurarea machiajului modelelor ce au prezentat rochiile scoase la licitatie.

giulia nahmanyGiulia a anuntat entuziasmata ca pregateste mari surprize, ca va reveni in lumea muzicala, iar singurul detaliu dat este ca Adrian Sana de la Akcent este cel cu care va colabora pentru aceasta revenire.

 Evenimentul s-a tinut intr-un local cunoscut din nordul Capitalei, unde mai multe personalitati si reprezentanti de presa au contribuit la ajutarea unui copil autist. Evenimentul s-a numit "Charity Fashion Fair", iar scopul acestuia a fost strangerea de fonduri ce urmeaza a fi donate copilului in cauza, prin licitatii de haine. Personalitati mondene au fost din plin, pe langa Giulia Nahmany, numarandu-se si Doina Levinta. (sursa:cancan)

Giulia Nahmany: "Am intrat în sala de naşteri cu 105 kilograme şi am ajuns acasă cu 95"

27.01.2011

Giulia Nahmany este o mămică fericită și nu-și face griji pentru silueta sa. Aceasta mărturisește că s-a îngrășat foarte mult în timpul sarcinii și că înainte să o aducă pe lume pe fetița sa avea 105 kilograme.

giulia nahmanyGiulia deja a început să facă gimnastică și să se lupte ușor cu kilogramele în plus.

"Când devii mamă totul se schimbă. Te gândești întâi și-ntâi la copilul tău. M-am cam îngrășat. Nu pot să spun că sunt obeză, mă adaptez. Eu mereu am avut probleme cu greutatea.

Ba slăbesc, ba mă îngraș, dar acum a fost cu un scop nobil. Am ajuns în sala de nașteri cu 105 kilograme și am ajuns acasă cu 95. Mi-am pus mâinile în cap. Acum am început să fac gimnastică să dau jos kilogramele", a declarat Giulia  Nahmany pentru "Poveștiri de Noapte". (sursa:cancan)

Giulia Nahmany a născut o fetiţă

19.11.2010

Vedeta de la TVR1, Giulia Nahmany, a născut o fetiță  joi, într-un spital de primă clasă din Israel, care îndeplinește condițiile unui hotel de cinci stele, anunță emulte.ro.

giulia nahmanyGiulia Nahmany a născut o fetiță sănătoasă, pe cale naturală. Cântăreața și prezentatoarea emisiunii "Transformarea" a ales un spital din Israel, țară cunoscută a fi una dintre cele mai avansate în domeniul medical.

"O să stau în Israel până când medicii o să mă lase să zbor înapoi în România și bineînțeles că o să vreau să aduc fetița împreună cu mine.

Am ales un nume, pot doar să spun că este un nume internațional și un nume de prințesă", a afirmat Giulia. (sursa:libertatea)

Giulia Nahmany vrea trei copii

07.10.2010

Realizatoarea emisiunii "Transformarea" de la TVR 1, Giulia Nahmany, este gravidă dar planurile sale merg mai departe iar frumoasa blondă își mai dorește alți doi copii pentru a respecta tradiția, informează revista VIP.

giulia nahmany "Sincer, în Israel, o familie normală are cel puțin trei copii. Cred că și eu mi-aș dori tot trei, măcar încă unul e sigur.

Eu am un frate și nu concep ca puiul meu să nu aibă un partener de năzdrăvănii.

Mai mult, aș vrea să le transmit viitoarelor mămici că un copil e un dar nemărginit al lui Dumnezeu, că perioada așteptării lui este una plină de bucurii și descoperiri fabuloase despre dragoste, despre viitor, despre propria ta persoană și despre cel drag de lângă tine.

Grija pentru altcineva, micuța ființă ce se formează în tine, ia locul egoismului atât de dificil de depistat când este vorba de noi înșine", a declarat Giulia, pentru VIP. (sursa:libertatea)

Giulia Nahmany foloseşte creme ca ale lui J. Lo

16.03.2010

Giulia Nahmany e înnebunită după cremele pe bază de alge marine de la Marea Moartă. “Știu că și Jennifer Lopez folosește această cremă și, într-adevăr, face minuni”, povestește vedeta TVR, care recunoaște că nu a apelat niciodată la chirurgia estetică, de frică.

giulia nahmany

(sursa:libertatea)

Giulia Nahmany: "Italienii sunt relaxaţi şi ar fi bine ca românii să înveţe de la ei"

02.03.2010

Aflată cu părinții săi în metropola Lombardiei, Giulia Nahmany s-a îndrăgostit de stilul de viață pe care îl au italienii.

"Mi-a plăcut Milano foarte, foarte mult. Italienii sunt extraordinar de drăguți și de calzi. Sunt foarte relaxați și ar fi bine ca românii să învețe un pic de la ei în această privință. Italienii sunt foarte stilați și îmi place enorm că au asta în sânge. Se stie că "Less is more", iar ei pun lucruri de calitate, fără a face un exces din asta", a declarat vedeta pentru Libertatea.

giulia nahmany

Scopul sejurul Giuliei în Italia a fost unul de business, prezentatoarea emisiunii Transformarea de la TVR 1, pregătește un proiect profesional de excepție cu care ne va surprinde în perioada următoare.

giulia nahmany

Obișnuită cu luxul, familia Nahmany și-a respectat și de această dată statutul și s-a cazat la un faimos hotel de 5 stele situat chiar în centrul orașului, la 1 minut de Domul din Milano (una dintre imaginile emblematice ale Italiei și ale Europei) și de toate magazinele de lux.

Dacă ar fi să aleagă între România și Italia, Giulia ar prefera să locuiască în peninsulă atât timp cât oamenii pe care îi iubește îi sunt alături.

"Aș putea sta în Italia, dar cel mai important pentru mine e să am oamenii pe care îi iubesc alături. Imi place mâncarea italiană extraordinar de mult, este de fapt mâncarea mea preferată.  Îmi place arta italienească, arhitectura, stilul de viață, dar cel mai mult îmi place limba pe care o vorbesc. Este foarte sexy, e atât de melodioasă, suna de parcă ai cânta tot timpul! Iar mie îmi place să cânt", mărturisește frumoasa solistă. (sursa:libertatea)

Giulia Nahmany a spart 10.000 de euro la Paris

31.10.2009

Prezentatoarea emisiunii „Trans­­formarea" (TVR1), Giulia Nahmany, a avut parte de un cadou surpriza din partea viitorului sau sot: o excursie romantica la Paris.
giulia nahmany
Au luat cina pe vaporasele de pe Sena, s-au plimbat pe Champ Elysee, ce mai, un rasfat total pentru Giulia, având în vedere ca a stat la unul dintre cele mai frumoase hoteluri, cu vedere la Muzeul Luvru.

Surpriza logodnicului sau a impresionat-o pâna la lacrimi, vedeta dorindu-si o vacanta în care sa se relaxeze si în care sa profite si de noile colectii vestimentare.

Si cum Giulia nu tine cont de nimic atunci când vine vorba de înfrumusetare, si-a golit cardul în magazinele din Place Vendome, dând pe haine si pe accesorii nu mai putin de 10.000 de euro.

"De fiecare data când ma duc în Paris ador sa urc seara pe turnul Eiffel, sa îl vizitez pe Micky Mouse la Disney Land, dar mai ales sa petrec timp la shopping", povesteste Giulia. (sursa:click)

Solista Giulia Nahmany are geanta cu chipul ei

23.10.2009

giulia Ultima fita în materie de accesorii printre vedete este geanta imprimata cu propriul chip.

Cântareata Giulia Nahmany a facut senzatie la petrecerea ce a avut loc, miercuri seara, în club Elements, cu un plic pe care "trona" chiar poza ei.

O astfel de geanta a fost facuta pe comanda si a costat-o pe vedeta nu mai putin de 200 de euro.

De altfel, la petrecerea organizata de Blue Air si revista Story, invitatii au trebuit sa aiba un element vestimentar care sa aminteasca de celebrul film "Top Gun". (sursa:click)

Giulia Nahmany vrea TVR-ul. Plateste bine!

22.10.2009

Cine n-a auzit de el, nici n-o sa auda vreodata de numele Nahmany.

giulia nahmanyUn fel de macheuza cu saloane si academii de boit domnisoare, Giulia e ba cântareata, ba vesnic obosita de eterne cure de slabire.

Dar, mai presus de orice, este prezentatoare tv.

A luat de la tata (om de afaceri potent) o gramada de bani si s-a dus la TVR.

Cu vreo 20.000 de euro si câteva spagi s-a nascut "Transformarea", care va continua si în aceasta toamna.

Cum? Tot cu bani. Vreo 10.000 pe editie - adica saptamânal. (sursa:click)

Vedeta TVR Giulia Nahmany, cumparaturi de la Chanel în Paris

20.10.2009

Prezentatoarea emisiunii „Transformarea”, de la TVR 1, a sarbatorit la Paris aniversarea a 33 de ani a logodnicul ei, într-o escapada scurta, dar intensa.

Cei doi au stat la Hotelul Keppler, situat în inima orasului, chiar lânga Champs-Elysee. Îndragostitii au savurat mâncarea pariziana din meniurile unor restaurante celebre precum “Café De L’Homme”. Si, cum nu exista excursie la Paris fara o vizita la Disneyland, tinerii si-au amintit de vremurile copilariei vizitând celebrul parc de distratii, de unde au cumparat tot felul de suveniruri.

Porumbeii nu au ratat nici Bulevardul Montagne, unde se gasesc cele mai faimoase branduri de îmbracaminte: Chanel, Dior, Gucci, YSL. Giulia si-a cumparat o geanta si un portofel marca Chanel si o haina de blana de la un designer francez.

“Exact asa cum spune Nina Ricci: “Love in Paris”, nimic nu e mai romantic decât sa faci dragoste în Paris”, ne-a spus Giulia, proaspat întoarsa din vacanta.

giulia giulia giulia

 

 

 

 

 

 

 

 

(sursa:story)

Giulia Nahmany, mai sexy ca niciodata la Transformarea!

15.10.2009

Din 18 octombrie, Giulia Nahmany va reveni pe TVR 1 cu un nou sezon al emisiunii Transformarea. Duminica, de la ora 14.40, vedeta va demonstra prin propriul exemplu ca programul pe care îl prezinta a avut efect nu numai asupra invitatilor si a telespectatorilor, ci si asupra ei însasi. Giulia se va prezenta în fata telespectatorilor mai sexy ca niciodata, cu un nou look si o noua silueta, demna de invidiat!

În primele doua editii ale acestei toamne, în 18 si 25 octombrie, Giulia Nahmany va aborda delicata problema legata de surplusul de greutate.

Telespectatorii vor avea ocazia sa o urmareasca pe Mihaela Bilic, medic nutritionist, pe Cornelia Marin, specialista în nutritia sanatoasa, si pe Stelian Tufaru, campion national la atletism si antrenor de fitness al mai multor vedete discutând cu Razvan Popescu, Cristina Rus, Alex si Claudia Pavel (ex-Cream) despre cât si cum au slabit, cum se mentin în forma si despre trucurile folosite pentru a nu abandona pe parcursul dietei.

Colaboratorii permanenti ai emisiunii, în acest nou sezon, vor fi Cornel Badiu, hair stylist, Renata Mihalache, make-up artist, si Maria Andrei, stilist vestimentar.

giulia giulia giulia

 

 

 

 

 

 

 

 

 

(sursa:libertatea)

Giulia Nahmany s-a pus pe slabit

12.09.2009

giuliaGiulia Nahmany e la cura de slabire! Vedeta TVR a reusit deja, dupa câteva luni de “chin”, sa scape de peste 12 kg si trage tare sa mai dea jos înca cel putin 7.

Prezentatoarea emisiunii “Transformarea” a reusit sa se schimbe, tinând un regim alimentar de la care nu se abate în nici o împrejurare si mergând la sala de trei ori pe saptamâna, unde are un antrenament foarte strict. (sursa:libertatea)

 

 

Giulia Nahmany - Din culisele unei transformari

05.01.2009

giuliaÎn fiecare sîmbata, la TVR 1, doua echipe de stilisti profesionisti schimba look-ul a doua femei. Cea care le ajuta sa treaca prin aceste modificari este Giulia Nahmany, prezentatoarea emisiunii ”Transformarea”. Românca prin adoptie, Giulia s-a remarcat în peisajul showbiz-ului mioritic si si-a deschis în România o scoala de machiaj.

Giulia este nascuta în Israel, la Kfar Saba, unde a copilarit pîna la 6 ani, cînd s-a mutat cu familia în Belgia. Dupa patru ani, parintii Giuliei, oameni de afaceri, s-au mutat în România, tara de adoptie a cîntaretei. ”În primul rînd, diferenta majora dintre cele doua tari este cea legata de clima. Acolo, în Israel, fiind o tara calda cu mult soare, este mai tot timpul ca vara. În rest, si acolo si aici, preocuparile mele cotidiene sînt aceleasi, doar ca activitatea mea profesionala se desfasoara mai mult în România.

Pasiunea pentru muzica am mostenit-o de la bunica mea, care avea o voce deosebita si a vrut sa devina cîntareata de opera. M-am adaptat destul de repede la viata din România deoarece eram destul de mica atunci cînd am ajuns aici si am avut norocul sa fiu înconjurata de oameni de calitate”.

La scurt timp dupa ce s-a mutat la Bucuresti, Giulia a început sa studieze canto si pian, iar în 1998 a participat la Festivalul Mamaia. În 2001 însa, a plecat sa studieze managementul afacerilor la Londra. Însa tot muzica ramîne prima dragoste. Asa ca, în 2005, proaspata licentiata a reprezentat Israelul la Cerbul de aur, unde a primit premiul de popularitate. Atunci, Giulia a interpretat o piesa compusa de Moga & Company, la care a filmat si un videoclip.

Între timp, cîntareata a mai lucrat si cu alti artisti români: Giulia Anghelescu, Adi Ordean, fetele de la fosta trupa ASIA, Papa Junior si Mihai Alexandru. Nici televiziunea n-a fost ocolita, o buna perioada de timp, Giulia Nahmany fiind VJ-ita la MCM.

Machiaj cu cîntec!

giuliaPrintre pasiunile Giuliei se numara si arta machiajului.

Chiar si-a deschis o academie de machiaj care merge foarte bine: ”În luna ianuarie, va începe a treia serie de cursanti si sînt foarte bucuroasa ca este atîta lume interesata de cursuri de make-up”. De aici a pornit si ideea acestei emisiuni de televiziune, ”Transformarea”, pe care Giulia o prezinta la TVR 1 si în care doua echipe de stilisti profesionisti schimba look-ul a doua femei.

”Îmi place sa vad ca sînt foarte multe femei dornice de o noua înfatisare. Eu consider ca ma descurc destul de bine în postura de prezentatoare. Este adevarat ca mai fac si greseli gramaticale, deoarece limba româna nu este limba mea materna, însa le cer iertare tele­spectatorilor pentru acest lucru si sper ca ma înteleg”.

Giulia reuseste însa sa treaca peste micile greseli cu ajutorul colegului sau de prezentare, Matei Stanculescu. Pîna acum, una dintre cele mai spectaculoase schimbari de look de la ”Transformarea” a fost cea a unei tinere cursante de la academia de machiaj a Giuliei, care avea o coafura jamaicana, cu multe codite împletite, si care a fost tunsa scurt. (sursa:protvmagazin)

Comentarii

până acum sunt 3 comentarii

buna giulia te rog mult poti sa-mi spui si mie ce pastile de slabit ai luat?sunt disperata am peste 2 luni nunta si nu mai ma incape rochia....te rog mult ajuta-ma.....te pupik

Postat de aurelia Thursday, 7.03.2013 @ 22:01pm | #3

buna sunt una dintre infirmierele de la medlife et4 dupa ce te-ai externat cu piticuta m-am gandit cateva ore sa-mi aduc aminte cine esti deoarece te cunosteam de undeva si in sfarsit mi-am amintit si am fost foarte bucuroasa ca te-am vazut in realitate. multa sanatate la fetite succes in cariera si mult noroc. iti doreste nicoleta nitu.pupici multi.

Postat de nicoletanitu Saturday, 12.01.2013 @ 00:53am | #2

buna.as dorii sa stiu daca pot cumpara bijuterii si de pe net.multumesc anticipat.

Postat de cristina Monday, 18.06.2012 @ 18:01pm | #1

Scrie un comentariu:

Nume:(*)
Email:
Comentariu:(*)
Cod validare:(*)
o poza
 

Notă: Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii. Adresa de mail nu va fi vizibilă sau folosită în alte scopuri. Vă rugăm scrieţi comentarii relevante. Orice conţinut nepotrivit sau ofensator poate să fie modificat şi/sau şters.

Caractere interzise /\%&$#~<>^*"{}[]